La a doua vizită pe arena ”Francisc Neuman”, Voluntariul lui Liviu Ciobotariu nu a mai pierdut în fața echipei UTA, condusă de Laszlo Balint, așa cum se întâmpla în vara anului trecut.
Se părea că ilfovenii vor avea un meci simplu, după golul din minutul 2 al lui Damașcan, dar trupa arădeană a reacționat și a echilibrat tabela, prin Keseru (minutul 13). Acesta a și rămas rezultatul final al jocului, scor 1-1, în etapa a 18-a a Superligii.
Aflat pe lista lui Gigi Becali pentru a o prelua pe FCSB după demisia lui Nicolae Dică, Liviu Ciobotariu a refuzat, deocamdată, dar asta nu înseamnă că va rămâne pe banca ilfovenilor.
La conferința de presă susținută după jocul de la Arad, fostul fundaș al naționalei a vorbit despre o posibilă aventură în afara țării.
„Deocamdată sunt aici, mă simt foarte bine la acest club. Dar, în viața unui antrenor nu știi ce se poate întâmpla, azi sunt aici, poate peste o săptămână o să fiu în Emirate sau Arabia. Acum sunt aici și înseamnă că am vrut să rămân aici. Am avut și oferte scrise, dar am pus în balanță ce mă determină să rămân. Mai rău e când te dau afară, când ai oferte e foarte bine”, a spus Liviu Ciobotariu la finalul meciului cu UTA.
După remiza de la Arad, FC Voluntari și-a reluat poziția a 9-a în Superligă, pe care i-o „furase” Chindia ca urmare a punctului luat cu Farul.
21 de puncte au strâns ilfovenii în 18 meciuri, cu cinci mai puține decât ultimele două clasate pe locurile de play-off, FC Hermannstadt și FCSB.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
UTA rămâne în subsolul Superligii și după meciul cu Voluntari, Philip Otele e optimist: „E clar că ne vom salva la cum jucăm!”
Laszlo Balint a dezvăluit ce trebuie să facă jucătorii săi pentru a salva UTA de la retrogradare: „Aici este foarte important să creștem”
Liviu Ciobotariu, mulțumit după remiza din UTA Arad – FC Voluntari: „Cred că ăsta ar fi secretul!”
UTA – FC Voluntari 1-1, în etapa 18 din Superliga! Balint se întoarce cu un punct pe arena din Arad
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER